Perspectiva religioasa-istorica

Perspectivă religioasă

Piatra este cel mai cald dintre materialele de construcții, fiind în fond magma vulcanului răcită. Hristos alege să se nască într-o iesle de piatră, într-o fărâmă din marele foc al creației împietrită. S-a Întrupat într-o fărâmă de foc împietrit pentru ca să  aducă Focul care va despietri inimile (Benedict al XVI-lea, Iisus din Nazaret).

Modelul ieslei din piatră este luat de toți constructorii de biserici. La Ierusalim și Betleem,  locașurile modelate Ortodoxiei Bizantine, sunt din piatră, model fiind sinagoga din Capernaum unde Domnul a propovăduit. Singura sinagogă cu locul citirii Torrei orientat spre răsărit nu spre Ierusalim!

Perspectivă istorică.

România poartă în tezaurul său urmele unor biserici de piatră remarcabile (primele urme de pictură, păstrate din sec V). Cercetările arheologice, începute încă din ultimele decenii ale secolului trecut şi continuate până azi, au dus la descoperirea a peste 30 bazilici în Dobrogea, toate din secolele IV-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei (azi Constanţa) – deşi cercetările arheologice sunt destul de dificile, din cauză că oraşul nou este suprapus peste cel vechi – s-au descoperit până acum şase bazilici. La Tropaeum Traiani (azi Adamclisi) s-au descoperit cinci bazilici, cele mai interesante sub raport arhitectonic fiind cea ,,de marmura”, de tip elenistic, înzestrată cu un atrium si un baptisterium, şi bazilica zisă ,,cu transept” sau în forma de T, singura de acest gen din Dobrogea, dar şi cea mai mare (33, 80 X 13,70 m), având un nerthex, naos, baptisteriu, transept cu cripta şi absidă

.

Săpăturile arheologice de la Histria au scos la lumină fundaţiile a şapte bazilici, toate din secolele V-VI. La Piatra Frecăţei – jud. Tulcea – anticul Beroe – s-au dezgropat fundaţiile unei bazilici ce pare să dateze din timpul lui Constantin cel Mare, fiind considerată cea mai veche din tot sud-estul Europei. La Callatis (azi Mangalia) s-a descoperit o bazilică paleocreştină de tip sirian, sau cu atrium lateral, ceea ce constituie o raritate nu numai pentru teritoriul fostei provincii Scythia Minor, ci pentru întreaga Peninsula Balcanică (sec. IV-V). La Dinogeţia (azi Garvăn – Tulcea) există o bazilică din secolele IV-V, refăcută la începutul secolului următor, din care au ramas nu numai fundaţiile, ci şi resturi de tencuială cu urme de pictură. Alte trei bazilici paleocreştine s-au descoperit la Troesmis (azi Iglita-Turcoaia), două la Axiopolis (Cernavodă), două la Capul Dolojman (probabil fosta Constantiana), cate unul la Noviodunum (azi Isaccea), Ulmetum (azi Pantelimon), Ibida sau Libida (azi Slava Rusa), singura bazilică din Scythia Minor cu trei abside la răsărit, şi Izvoarele, în sudul provinciei.

 În 1971 s-a descoperit o bazilică la Niculiţel (Tulcea), sub altarul căreia s-a aflat o cripta cu moaştele martirilor Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, iar sub acestea, moaştele altor doi martiri.

La toate acestea, se adaugă o serie de piese aparţinătoare artei paleocreştine pe pământ romanesc: aproximativ o sută de inscripţii, mai ales pe monumente funerare, din secolele IV-VI, descoperite tot în Dobrogea un disc de argint aurit (diametrul 61 cm.), care a aparţinut episcopului Paternus al Tomisului (începutul sec. VI), azi în Muzeul Ermitaj din Leningrad, o serie de opaiţe paleocreştine descoperite atât în Dobrogea, cât şi în celelalte părţi ale României.

Retinem că în teritoriile nord dunărene, în special în fosta provincie Dacia Traiana, s-au descoperit bazilici la Sucidava (azi Celei – Corbia) şi unul la Morisena (azi Cenad – jud. Timis), ambele datând din secolele IV-VI. Dar populaţia autohtonă ramasă aici după retragerea autorităţilor şi armatei romane în sudul Dunării (271-275) a amenajat lacaşuri de cult rudimentare în fostele clădiri publice romane. Asa s-a întâmplat la Slaveni – Olt, Sarmizegetusa – Hunedoara şi Porolissum (azi Moigrad – Salaj).

Cercetările arheologice efectuate în ultimele patru decenii au dezgropat fundaţiile unor biserici din secolele XI-XII. Una este la Garvan – Tulcea (fosta Dinogetia, în timpul romanilor), cu un plan aproape patrat (6x6m), cu o absida la răsărit, semicirculară în interior, şi cu cinci laturi în exterior, construită din piatra locală, provenită de la fostele cladiri romano-bizantine (s-au descoperit şi bucăţi de tencuială, cu resturi de pictură şi fragmente de broderie, precum şi resturi dintr-un clopot de bronz, toate fiind cele mai vechi piese de acest gen de pe teritoriul României). La Niculiţel-Tulcea s-au descoperit temeliile unei bisericuţe din aceeaşi perioada (6x1,90 m), cea mai veche clădire de plan treflat cunoscută până azi la noi. (O altă biserică din Niculiţel, cu hramul Sf. Atanasie, aparţine secolui XIII, având un plan în forma de cruce înscrisă).

Începând cu secolul XIV avem numeroase mărturii asupra organizării bisericești a  românilor, o dovadă evidentă asupra continuității poporului român pe pământul Transilvaniei  sunt și numeroasele biserici de piatră românești care au dăinuit până astăzi, unele din secolul XIII, altele din secolul XIV.

 Între acestea amintim o serie de biserici din județul Hunedoara: Densuş (sec. X), Strei (sec. XIII), Strei Sângiorgiu (sec. XII), Sântămăria Orlea (sec. XIII), Ostrovu Mare, Peșteanca, Nucșoara, Hunedoara, Bârsău, Gurasada (sec. XIII), Crisciov,  Ribița (sec. XIV-XV).

Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului

O biserică ortodoxă cu un rol însemnat în viața credincioșilor a fost biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului din lemn sec. XIII, iar în 1495 din piatră. Socotită pe bună dreptate catedrala românilor din ţara Bârsei, Biserica Sfantul Nicolae din Şcheii Brasovului îşi identifică începuturile în negura vremurilor.

 Cele mai vechi mănăstiri românești din Transilvania: Sfântul Mihai din Peri (Maramureș mijlocul sec. XIV), mănăstirea Prislop (lângă Hațeg, sec. XIV), mănăstirea Râmeț și Geoagiu (județul Alba sec. XV).

Biserica la Densuş 

Biserica din satul Densuş, judeţul Hunedoara, este una dintre cele mai cunoscute din România. Cu o arhitectură unică în lume, influenţată de romanicul târziu, ea este, cu certitudine, cea mai veche biserică de piatră în care sunt oficiate slujbe în ritul bizantin.  Naosul bisericii are formă pătrată, de 6x6 metri, străpuns de un turn de piatră. Pereţii sunt construiţi din stele funerare, bucăţi de zid, coloane ori alte pietre cu inscripţii romane. Unii dintre istorici sunt de părere că aceste pietre au fost aduse din ruinele fostei capitale a Daciei romane, Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmisegetuza.

De asemenea, biserica este faimoasă pentru faptul că aici se află stela funerară a generalului Longinus Maximus, prietenul împăratului Traian, prins prin vicleşug de regele dac Decebal şi care, potrivit legendei, s-ar fi sinucis pentru a-l determina pe Traian să pornească ofensiva împotriva regatului dac. Un alt amănunt interesant este dat de pictura murală. "Pictura a fost realizată de meşterul Ştefan, în secolul al XV-lea”, spune părintele Alexandru Gherghel, preotul ortodox care păstoreşte comunitatea din Densuş. Un amănunt uimitor este faptul că Pruncul Isus este pictat în strai românesc. Însă o mare parte a picturii a fost distrusă, în Evul Mediu, de către turci, iar apoi de către calvinişti, în pe-rioada în care Biserica Ortodoxă din Transilvania a fost subordonată celei reformate.

Unii cred că distrugerile au fost făcute în timpul superintendentului calvin Pavel din Turdaş, de la mijlocul secolului al XVI-lea, ori în timpul succesorului său, Mihail din Turdaş, în condiţiile în care ambii fuseseră desemnaţi de către principii protestanţi ai Transilvaniei în postura de conducători ai Bisericii Ortodoxe din Transilvania, cu speranţa de a-i atrage pe români la reformă. Părintele Alexandru Gherghel crede că frescele pictate de meşterul Ştefan nu au fost distruse doar de calvini, ci şi de turcii musulmani, care au năvălit în repetate rânduri în Transilvania.

Orice material s-ar folosi azi la construcția de biserici, ALTARUL rămâne o bucată compactă de PIATRĂ- Hristos piatra cea din capul unghiului care schimbă lumea, o restaurează.

Datorită accesibilităţii, diversităţii şi proprietăţilor deosebite, pietrele naturale au un larg domeniu de utilizare, printre altele fiind folosite, din cele mai vechi timpuri, la construcţia de monumente de artă religioasă.

Pe teritoriul României stau mărturie de veacuri numeroase biserici, mănăstiri, schituri, troiţe din piatră naturală, dintre care enumerăm doar câteva: bisericile rupestre de la Basarabi-Murfatlar, mănăstirea Corbii de Piatră, biserica Strei (jud. Hunedoara), biserica de piatră Bogdan Vodă (jud. Maramureş).

 Bisericile rupestre de la Basarabi: complex săpat în cretă, a fost datat în sec. IX-X d.H., pe baza inscripţiilor de pe pereţi, pe baza ceramicii găsite şi a arhitecturii bisericilor, deşi anumite elemente arhitecturale dovedesc apartenenţa la sec. IV-VI d.H.În 1957 s-a descoperit intrarea într-o chilie rupestră, ulterior dovedindu-se că există 6 astfel de biserici şi mai multe chilii şi galerii.

Mănăstirea Corbii de Piatră: situată în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti. Biserica mănăstirii a fost săpată în stâncă, aceasta fiind din gresie, există pericolul surpării din cauza arborilor care au crescut deasupra ei şi favorizează infiltrările de apă. În rând cu biserica, săpat tot în stâncă, se află un spaţiu amenajat ca un fel de tribunal în aer liber, folosit de Neagoe Basarab pentru a face judecată publică.

Biserica de piatră de la Strei (jud. Hunedoara): a fost construită la sfârşitul sec. al XIII lea – începutul sec. al XIV lea, fiind un monument de arhitectură veche transilvană, în stil romano-gotic adaptat local. A fost construită din piatră brută pe ruinele unei aşezări romane de tip „ villa rustica”, fiind vizitată anual de mii de turişti din întreaga lume, făcând parte din patrimoniul arhitectonic specific românesc.

Clasic sau modern, avangardist sau conservator, piatra naturală îşi găseşte locul atât în spaţiile, cât şi în inimile noastre.