Perspectiva religioasa-istorica

Perspectivă religioasă

Piatra este cel mai cald dintre materialele de construcții, fiind în fond magma vulcanului răcită. Hristos alege să se nască într-o iesle de piatră, într-o fărâmă din marele foc al creației împietrită. S-a Întrupat într-o fărâmă de foc împietrit pentru ca să  aducă Focul care va despietri inimile (Benedict al XVI-lea, Iisus din Nazaret).

Modelul ieslei din piatră este luat de toți constructorii de biserici. La Ierusalim și Betleem,  locașurile modelate Ortodoxiei Bizantine, sunt din piatră, model fiind sinagoga din Capernaum unde Domnul a propovăduit. Singura sinagogă cu locul citirii Torrei orientat spre răsărit nu spre Ierusalim!

Perspectivă istorică.

România poartă în tezaurul său urmele unor biserici de piatră remarcabile (primele urme de pictură, păstrate din sec V). Cercetările arheologice, începute încă din ultimele decenii ale secolului trecut şi continuate până azi, au dus la descoperirea a peste 30 bazilici în Dobrogea, toate din secolele IV-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei (azi Constanţa) – deşi cercetările arheologice sunt destul de dificile, din cauză că oraşul nou este suprapus peste cel vechi – s-au descoperit până acum şase bazilici. La Tropaeum Traiani (azi Adamclisi) s-au descoperit cinci bazilici, cele mai interesante sub raport arhitectonic fiind cea ,,de marmura”, de tip elenistic, înzestrată cu un atrium si un baptisterium, şi bazilica zisă ,,cu transept” sau în forma de T, singura de acest gen din Dobrogea, dar şi cea mai mare (33, 80 X 13,70 m), având un nerthex, naos, baptisteriu, transept cu cripta şi absidă

.

Săpăturile arheologice de la Histria au scos la lumină fundaţiile a şapte bazilici, toate din secolele V-VI. La Piatra Frecăţei – jud. Tulcea – anticul Beroe – s-au dezgropat fundaţiile unei bazilici ce pare să dateze din timpul lui Constantin cel Mare, fiind considerată cea mai veche din tot sud-estul Europei. La Callatis (azi Mangalia) s-a descoperit o bazilică paleocreştină de tip sirian, sau cu atrium lateral, ceea ce constituie o raritate nu numai pentru teritoriul fostei provincii Scythia Minor, ci pentru întreaga Peninsula Balcanică (sec. IV-V). La Dinogeţia (azi Garvăn – Tulcea) există o bazilică din secolele IV-V, refăcută la începutul secolului următor, din care au ramas nu numai fundaţiile, ci şi resturi de tencuială cu urme de pictură. Alte trei bazilici paleocreştine s-au descoperit la Troesmis (azi Iglita-Turcoaia), două la Axiopolis (Cernavodă), două la Capul Dolojman (probabil fosta Constantiana), cate unul la Noviodunum (azi Isaccea), Ulmetum (azi Pantelimon), Ibida sau Libida (azi Slava Rusa), singura bazilică din Scythia Minor cu trei abside la răsărit, şi Izvoarele, în sudul provinciei.

 În 1971 s-a descoperit o bazilică la Niculiţel (Tulcea), sub altarul căreia s-a aflat o cripta cu moaştele martirilor Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, iar sub acestea, moaştele altor doi martiri.

La toate acestea, se adaugă o serie de piese aparţinătoare artei paleocreştine pe pământ romanesc: aproximativ o sută de inscripţii, mai ales pe monumente funerare, din secolele IV-VI, descoperite tot în Dobrogea un disc de argint aurit (diametrul 61 cm.), care a aparţinut episcopului Paternus al Tomisului (începutul sec. VI), azi în Muzeul Ermitaj din Leningrad, o serie de opaiţe paleocreştine descoperite atât în Dobrogea, cât şi în celelalte părţi ale României.

Retinem că în teritoriile nord dunărene, în special în fosta provincie Dacia Traiana, s-au descoperit bazilici la Sucidava (azi Celei – Corbia) şi unul la Morisena (azi Cenad – jud. Timis), ambele datând din secolele IV-VI. Dar populaţia autohtonă ramasă aici după retragerea autorităţilor şi armatei romane în sudul Dunării (271-275) a amenajat lacaşuri de cult rudimentare în fostele clădiri publice romane. Asa s-a întâmplat la Slaveni – Olt, Sarmizegetusa – Hunedoara şi Porolissum (azi Moigrad – Salaj).

Cercetările arheologice efectuate în ultimele patru decenii au dezgropat fundaţiile unor biserici din secolele XI-XII. Una este la Garvan – Tulcea (fosta Dinogetia, în timpul romanilor), cu un plan aproape patrat (6x6m), cu o absida la răsărit, semicirculară în interior, şi cu cinci laturi în exterior, construită din piatra locală, provenită de la fostele cladiri romano-bizantine (s-au descoperit şi bucăţi de tencuială, cu resturi de pictură şi fragmente de broderie, precum şi resturi dintr-un clopot de bronz, toate fiind cele mai vechi piese de acest gen de pe teritoriul României). La Niculiţel-Tulcea s-au descoperit temeliile unei bisericuţe din aceeaşi perioada (6x1,90 m), cea mai veche clădire de plan treflat cunoscută până azi la noi. (O altă biserică din Niculiţel, cu hramul Sf. Atanasie, aparţine secolui XIII, având un plan în forma de cruce înscrisă).

Începând cu secolul XIV avem numeroase mărturii asupra organizării bisericești a  românilor, o dovadă evidentă asupra continuității poporului român pe pământul Transilvaniei  sunt și numeroasele biserici de piatră românești care au dăinuit până astăzi, unele din secolul XIII, altele din secolul XIV.

 Între acestea amintim o serie de biserici din județul Hunedoara: Densuş (sec. X), Strei (sec. XIII), Strei Sângiorgiu (sec. XII), Sântămăria Orlea (sec. XIII), Ostrovu Mare, Peșteanca, Nucșoara, Hunedoara, Bârsău, Gurasada (sec. XIII), Crisciov,  Ribița (sec. XIV-XV).

Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului

O biserică ortodoxă cu un rol însemnat în viața credincioșilor a fost biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului din lemn sec. XIII, iar în 1495 din piatră. Socotită pe bună dreptate catedrala românilor din ţara Bârsei, Biserica Sfantul Nicolae din Şcheii Brasovului îşi identifică începuturile în negura vremurilor.

 Cele mai vechi mănăstiri românești din Transilvania: Sfântul Mihai din Peri (Maramureș mijlocul sec. XIV), mănăstirea Prislop (lângă Hațeg, sec. XIV), mănăstirea Râmeț și Geoagiu (județul Alba sec. XV).

Biserica la Densuş 

Biserica din satul Densuş, judeţul Hunedoara, este una dintre cele mai cunoscute din România. Cu o arhitectură unică în lume, influenţată de romanicul târziu, ea este, cu certitudine, cea mai veche biserică de piatră în care sunt oficiate slujbe în ritul bizantin.  Naosul bisericii are formă pătrată, de 6x6 metri, străpuns de un turn de piatră. Pereţii sunt construiţi din stele funerare, bucăţi de zid, coloane ori alte pietre cu inscripţii romane. Unii dintre istorici sunt de părere că aceste pietre au fost aduse din ruinele fostei capitale a Daciei romane, Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmisegetuza.

De asemenea, biserica este faimoasă pentru faptul că aici se află stela funerară a generalului Longinus Maximus, prietenul împăratului Traian, prins prin vicleşug de regele dac Decebal şi care, potrivit legendei, s-ar fi sinucis pentru a-l determina pe Traian să pornească ofensiva împotriva regatului dac. Un alt amănunt interesant este dat de pictura murală. "Pictura a fost realizată de meşterul Ştefan, în secolul al XV-lea”, spune părintele Alexandru Gherghel, preotul ortodox care păstoreşte comunitatea din Densuş. Un amănunt uimitor este faptul că Pruncul Isus este pictat în strai românesc. Însă o mare parte a picturii a fost distrusă, în Evul Mediu, de către turci, iar apoi de către calvinişti, în pe-rioada în care Biserica Ortodoxă din Transilvania a fost subordonată celei reformate.

Unii cred că distrugerile au fost făcute în timpul superintendentului calvin Pavel din Turdaş, de la mijlocul secolului al XVI-lea, ori în timpul succesorului său, Mihail din Turdaş, în condiţiile în care ambii fuseseră desemnaţi de către principii protestanţi ai Transilvaniei în postura de conducători ai Bisericii Ortodoxe din Transilvania, cu speranţa de a-i atrage pe români la reformă. Părintele Alexandru Gherghel crede că frescele pictate de meşterul Ştefan nu au fost distruse doar de calvini, ci şi de turcii musulmani, care au năvălit în repetate rânduri în Transilvania.

Orice material s-ar folosi azi la construcția de biserici, ALTARUL rămâne o bucată compactă de PIATRĂ- Hristos piatra cea din capul unghiului care schimbă lumea, o restaurează.

Datorită accesibilităţii, diversităţii şi proprietăţilor deosebite, pietrele naturale au un larg domeniu de utilizare, printre altele fiind folosite, din cele mai vechi timpuri, la construcţia de monumente de artă religioasă.

Pe teritoriul României stau mărturie de veacuri numeroase biserici, mănăstiri, schituri, troiţe din piatră naturală, dintre care enumerăm doar câteva: bisericile rupestre de la Basarabi-Murfatlar, mănăstirea Corbii de Piatră, biserica Strei (jud. Hunedoara), biserica de piatră Bogdan Vodă (jud. Maramureş).

 Bisericile rupestre de la Basarabi: complex săpat în cretă, a fost datat în sec. IX-X d.H., pe baza inscripţiilor de pe pereţi, pe baza ceramicii găsite şi a arhitecturii bisericilor, deşi anumite elemente arhitecturale dovedesc apartenenţa la sec. IV-VI d.H.În 1957 s-a descoperit intrarea într-o chilie rupestră, ulterior dovedindu-se că există 6 astfel de biserici şi mai multe chilii şi galerii.

Mănăstirea Corbii de Piatră: situată în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti. Biserica mănăstirii a fost săpată în stâncă, aceasta fiind din gresie, există pericolul surpării din cauza arborilor care au crescut deasupra ei şi favorizează infiltrările de apă. În rând cu biserica, săpat tot în stâncă, se află un spaţiu amenajat ca un fel de tribunal în aer liber, folosit de Neagoe Basarab pentru a face judecată publică.

Biserica de piatră de la Strei (jud. Hunedoara): a fost construită la sfârşitul sec. al XIII lea – începutul sec. al XIV lea, fiind un monument de arhitectură veche transilvană, în stil romano-gotic adaptat local. A fost construită din piatră brută pe ruinele unei aşezări romane de tip „ villa rustica”, fiind vizitată anual de mii de turişti din întreaga lume, făcând parte din patrimoniul arhitectonic specific românesc.

Clasic sau modern, avangardist sau conservator, piatra naturală îşi găseşte locul atât în spaţiile, cât şi în inimile noastre.

Notiuni despre roci

Din punct de vedere geologic

          Pietrele naturale pentru construcții se obțin prin exploatarea zăcămintelor de roci din litosferă, prin exploatarea anumitor cariere.

Există mai multe criterii de clasificare a rociilor, cel mai important fiind modul lor de formare. Conform acestuia, rocile se clasifică în roci magmatice, roci sedimentare și roci metamorfice.

         Rocile magmatice s-au format prin consolidarea topirii silicioase din interiolul pământului, în drumul ei spre suprafața litosferei. În funcție de viteza de răcire a topiturii, mineralele din magmă pot cristaliza sau se pot răci amorf. Când consolidarea s-a făcut la adâncime mare în scoarță, magma se răcește încet și cristalizează complet, dând naștere la roci intruzive, (de ex. Rocile granitice). Când consolidarea se face aproape de suprafața litosferei,răcirea se face mai repede, forându-se tot roci holocistaline ( de ex. roci porfirice). Când consolidarea s-a facut la suprafața scoarței, răcirea este bruscă și se formează roci efuzive sau de suprafață, ( de ex. Roci bazaltice și cele cu structura vitroasă ).

Cei mai importanți și mai cunoscuți reprezentanți ai acestei categorii de roci sunt:  granitul, bazaltul, porfirul, piatra ponce, scoarța bazaltică.

Granitul este o roca magmatică intruzivă, formată din fenocristalele de cuarț, feldspat și mică. Este unul dintre cele mai durabile și estetice materiale de construți avănd o mare varietate de culori și texturi, utilizat mai ales pentru propietățile sale unice , care îi permit să protejeze clădirile de intemperii și le izolează termic.                                        

          Rocile sedimentare s-au format din rocile preexistente, sub acțiunea factorilor de mediu, fie prin depunere de sfărâmături , fie prin cristalizări și precipitări din soluții, fie prin acumulări de resturi organice. Există trei categorii de roci sedimentare.

a) Roci detritice formate din depunere de sfărâmituri din alte roci preexistente, datorită acțiunii unor factori de mediu. Cele mai reprezentative din această categorie sunt: grohotișurile, prundișurile, nisipurile, gresiile silicioase si loessurile.

b) Roci de precipitație formate prin cristalizări și precipitări din soluții, carcacterizate prin textură stratificată. Aceste roci au o întinsă întrebuințare în construcții, fie ca pietre de construcții, fie ca agregate pentru mortare si betoane. Reprezentanții de bază sunt: gipsul, calcarul și travertinul.

Calcarul: are o largă utilizare, diferențiată după caracteristicile rocii ( placări interioare și exterioare, obiecte decorative, elemente arhitecturale masive).

Travertinul: este o piatră nobilă, de un mare fast arhitectonic care se prezintă sub diverse culori, în funcție de locul de extracție. Este caracterizat printr-o structură cu goluri și denivelări ce-i conferă un aer clasic și păstrează aspectul natural dând senzația de spații calde. Se poate tăia ușor în plăci și se polizează fumos, fiind mult întrebuințat ca material pentru pardoseli și placarea interioară sau exterioară a construcțiilor.

           c) Roci organogene formate prin acumulări de resturi organice, cele mai importante fiind calcarele organogene, creta, diatomitele.

                   Rocile sedimentare s-au format din rocile preexistente, sub acțiunea factorilor de mediu, fie prin depunere de sfărâmături , fie prin cristalizări și precipitări din soluții, fie prin acumulări de resturi organice. Există trei categorii de roci sedimentare.

    Rocile metamorfice s-au format prin transformarea rocilor preexistente, sub acțiunea presiunii ridicate din scoarță, a temperaturii cauzate de trecerea unui curent de magmă prin vecinătatea lor, sau a acțiunii gazelor fierbinți și vaporilor.

 Se formează astfel o textură șistoasă, caracteristică a acestor roci. Cele mai importante matamorfoze care duc la roci folosite în construcții sunt următoarele:

-        

din rocile eruptive iau naștere gnaisurile și micașisturile.

-         din gresiile silicioase rezultă rocile dure numte cuartite.

-         calcarele supuse la prensiuni mari se transformă în marmură.

-         argila se metamorfozează în ardezie, roca ce se poate desface ușor în plăci, folosită ca material pentru acoperișuri.

Evident, reprezentantul cel mai de seamă al rocilor metamorfice este marmura. Înca din perioada antică, marmura a fost intens folosită pentru monumente funerare, icoane etc.

Conservarea pietrei naturale

Prin ședere timp îndelungat în aer liber, sub  acțiunea intemperiilor, rocile sunt supuse alterării. Agenții fizici care degradează rocile sunt variațiile mari de  temperatură simultan cu prezența apei.În urma acestor acținui,dacă piatra nu este destul de compactă ca sa poată rezista eforturilor produse de dilatarea termică sau expansiunea apei care îngheață, își marește volumul și produc sfărâmări superficiale și exfolieri care macină treptat piatra de construcție.

De aceea, pietrele naturale ce urmează să fie folosite în construcții în stare aparentă, trebuie să fie încercate în prealabil la gelivitate.

         În privința agențiilor agresivi de natură chimică, aceștia sunt bioxidul de carbon și bioxidul de sulf din atmosferă. Ei acționează ca acizi și atacă componenți mineralogici bazici ai rocilor și mai ales calcarul.

Alte acțiuni distructive sunt datorate microorganismelor vegetale. În atmosfera      marilor orașe se găsesc în aer pulberi variate care se pot depune pe părțile orizontale ale construcților. Pe acest strat care reține umezeala, vântul poate aduce spori de alge care se dezvoltă, iar ca urmare a acestei vieți vegetale, umiditatea din strat capăta caracter acid din cauza formari de acizi humici. Unele pietre își schimbă culoarea  sau se pătează după ce au fost scoase din carieră și s-au pus în lucrare.

Fenomenul apare datorită unor procese de oxidare care  acționează fie  asupra unora din componenții mineralogici ai rocii,fie asupra unor urme de substanțe organice cu care acesta era impregnată. Acțiunea oxidantă este accelerată de razele solare(de  radiația ultravioletă) fenomenul numindu-se  insolație.

Aceste neajunsuri se observă mai mult la pietrele colorate folosite la  ornamentări exterioare si de aceea se recomandă sa nu se folosească decât pietre din carierele cunoscute stabile la  acțiunea aerului si soarelui.

Pentru a proteja pietrele de construcție de acțiunile agresive menționate mai sus se recomandă atât măsuri de ordin constructiv,cât și tratamente care se aplică pe  piatră după ce a fost pusă în lucrare.

Din punct de vedere fizico-chimic:

Proprietăţile fizice generale ale marmurei sunt: duritatea,densitatea,compresiunea etc. Majoritatea marmurei are urmatoarele caracteristici:

-         Duritate :3-4 pe scala Mohs

-         Densitate:2,55-2,7Kg/cm3

-         Rezistenţa la compresiune:70-140 N/mm2

-         Modul de ruptură:12 -18 N/mm2

-         Absorbţia de apă:mai puţin de 0,5%

-         Porozitate:scazută

Din punct de vedere al proprietatilor chimice,marmurele sunt roci cristaline compuse în principal din calcit, două componente minore care variază de la origine la origine.Dintre cele mai importante se menţionează:

-         Var (CaO):28 -32 %

-         Cuarţ (SiO2):30 -30%

-         Peridotit ( MgO):20-25%

-         Bauxită (FeO si Fe2O3):1-3%

-         Pierdere la calcinare(LOI):20-45%

Dintre impurităţile minerale depistate în marmură amintim: termolitul, actinolitul, flintul, granatul, biotitul, talcul.

Cea mai mare carieră de marmură din Romănia se află in munţii Poiana Ruscăi, judeţul Caraş-Severin. Marmura  extrasă aici este de culoare albă cu nuanţe roz, albăstrui şi cenuşii, compactă (98,11%), cu structură zaharoidă.  Fiind apreciată si peste hotare, este exportată in Franţa, Italia, SUA, Germania, Austria, Ungaria, Egipt.